Slider

Spune-le prietenilor

Cei bătrâni, țapii ispășitori ai accidentelor din Constanța.

 


   Salutare fraților, weekend-ul acesta s-a sfârșit într-un mod teribil. Duminică seara, în jurul orei 19, un nene de 66 de ani la volanul unui Volkswagen Golf circula pe strada Portiței. Când strada Portiței a decis brusc să se termine în Bulevardul Lăpușneanu, omul nostru nu a oprit la semnul "STOP", și a intrat ca în brânză într-un Ford care mergea regulamentar. În urma impactului, cei doi conducători auto, dar și o pasageră din Volkswagen, au suferit leziuni și au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
     Foarte tare nu ? Săptămâna trecută tot un sexagenar a intrat în plin într-o rabla de Maxi Taxi. Acum, iată, doar 3 victime. Oare săptămâna aceasta ce se va întâmpla ?
Sunt foarte multe persoane de peste 60 de ani care conduc la noi în oraș, deci este imposibil să nu se mai întâmple vreun accident în viitorul apropiat, întrucât reflexele lor sunt diminuate. De aceea, mi se pare o prostie inimaginabilă ca un om de 60 de ani să plătească la RCA 100 de euro, iar un tânăr de 5 ori mai mult. Este ori o hoție, ori o neglijență din partea asiguratorilor.
     Accidentele nu se comit neapărat din lipsă de experiență, ci din neglijență.
Ce ? Tataie ăsta și-a luat carnetul săptămâna trecută ? Avea experiență și tot a făcut accident. E adevărat, sunt mulți dobitoci tineri care beau și se urcă la volan și fac accident, dar excluzându-i pe aceștia, consider că toată lumea are ACELȘI FACTOR DE RISC, și e o inepție să crezi că un tânăr poate face un accident mai groaznic decât un bătrân. Oricine poate face orice tip de accident, și noi nu putem încadra o anumită categorie de oameni la un anumit tip de accident.
     Din nefericire, jnapanii de la asigurări au găsit această metodă să scoată bani în plus, ca mai apoi nici să nu plătească daunele din nu știu ce motiv. Sunt sătul până în gât de astfel de nesimțiți.
Aștept comentariile voastre :)


Foto : Telegraf

Share this:

Despre autor

Sunt un simplu constantean caruia ii place sa vorbeasca in mod public despre orasul natal precum si actualitatea urbana de la malul marii. Pentru munca depusa am fost rasplatit cu premiul 10 Oameni de Valoare ai Constantei la categoria Mass-Media. Datoria mea nu se opreste aici, promit sa raman la fel de realist si taios ca pana acum ! Lectura placuta in continuare :)

    Blogger Comment
    Facebook Comment

1 comentarii: