Slider

Spune-le prietenilor

Suntem înca aici - Parada Litoral 2015


     Salutare lume ! M-am întors de la minunata paradă a litoralului de anul acesta, cu mintea proaspătă, gata ca oricând să vă povestesc peripețiile !
     În primul rând, vreau să îmi manifest dezamăgirea, deoarece anul acesta Mamaia e pustie iar defilarea nu s-a mai ținut ca în anii trecuți cu care alegorice și zeci de mii de oameni :( Îmi pare foarte rău că în mijlocul lui iulie în Mamaia nu mai sunt evenimente atât de grandioase. Atât am de spus.
     Lăsând la o parte nostalgia, datorită Corinei Martin și asociației Litoral-Delta Dunării am reușit să punem pe picioare o defilare care a cuprins motociclete retro, mașini de epocă, mașini de poliție dar și etajatul NOSTRU, al găștii vesele, de unde am salutat lumea împreună cu frumoasele fotomodele de la Fashion TV.
    
     Lumea din jur ne-a făcut cu mâna și s-a bucurat să vadă activitate în stațiune. Ce-i drept, au mai fost și ursuzi care s-au uitat câș la noi, sau care ne-au arătat semne obscene, dar vreau să vă asigur că de acolo din fruntea etajatului, le-am întors favorul :)
  
     Norocul nostru că nu mai sunt cabluri în Mamaia, că altfel lăsam iar niște hoteluri fără net, ca data trecută. Dacă nu știți povestea, o găsiți aici.
     Distracția a fost totuși la ea acasă, și toată lumea de la cazino a avut parte de un spectacol inedit din partea călăreților care au venit să-și etaleze caii de rasă.
      A fost și un eveniment mai nedorit, uneia dintre fetele de la Fashion TV i s-a făcut puțin rău de la oboseală, dar din nou vă asigur că am fost acolo să o ajut să-și revină, am "revergorat-o" cu apă rece și până la urmă i-a trecut și a urcat iar pe scenă. Doar mă știți om bun :)
     Spre final, tot ca să-mi dau în petec, m-am cocoțat pe carul alegoric de la Bellagio ca să fac cu mâna mulțimii strânse.
     Una peste alta, a fost bine, și vreau să vă asigur că NOI, gașca veselă suntem și vom fi mereu AICI, ca să încercăm să nu lăsăm Mamaia fără evenimente ! Povestea merge mai departe !
Foto Ovidiu Oprea
Galerie foto :




Share this:

Despre autor

Sunt un simplu constantean caruia ii place sa vorbeasca in mod public despre orasul natal precum si actualitatea urbana de la malul marii. Pentru munca depusa am fost rasplatit cu premiul 10 Oameni de Valoare ai Constantei la categoria Mass-Media. Datoria mea nu se opreste aici, promit sa raman la fel de realist si taios ca pana acum ! Lectura placuta in continuare :)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu